Test topbar lorem ipsum
|
| |
Autor

Sándor Márai

Sándor Márai - Carti

Sándor Márai (1900–1989) s-a născut la Kassa, în fostul Imperiu Austro-Ungar (astăzi Cașovia, în Slovacia). Prozator, poet și dramaturg cosmopolit, Márai a cunoscut un succes extraordinar încă de la primele romane publicate, devenind cel mai iubit scriitor de limbă maghiară al generației sale după ce, pentru o foarte scurtă perioadă, se gândise să scrie în germană.

Profund antifascist, Márai a luat atitudine și împotriva ocupației sovietice, hotărându-se să părăsească Ungaria în 1948. După o viață de peregrinări, s-a stabilit în cele din urmă la San Diego, în Statele Unite. A refuzat publicarea scrierilor sale sub regimul comunist, dar nu a abandonat legăturile cu Ungaria, colaborând vreme de douăzeci de ani cu redacția maghiară a postului de radio Europa Liberă. În februarie 1989, singur și epuizat de un autoexil fără speranță, Márai s-a sinucis, fără să bănuiască apropiata cădere a comunismului. În 1990 i s-a acordat postum Premiul Kossuth. Márai este astăzi recunoscut ca unul dintre marii scriitori ai Europei și, incontestabil, parte a canonului literar al secolului al XX-lea.